shadow_left
 
CeccarSibiu
Shadow_R
   
Despre Ceccar
Capitolul IX Veniturile si cheltuielile Corpului PDF Imprimare E-mail

Capitolul IX

 Veniturile si cheltuielile Corpului

 

144. Corpul, având statut de persoană juridică de utilitate publică autonomă, îşi constituie veniturile din activităţile stabilite potrivit prevederilor legale, acoperindu-şi cheltuielile în întregime din aceste venituri.

Contabilitatea patrimoniului şi a activităţilor desfăşurate de Corp se organizează şi se conduce potrivit legii.

Înregistrarea veniturilor în contabilitate se face pe baza documentelor legale care vor atesta crearea dreptului de încasare sau în momentul încasării efective a acestora.

145. Contabilitatea sintetică şi analitică a cheltuielilor se organizează distinct, potrivit bugetului aprobat.

Înregistrarea cheltuielilor se face pe baza documentelor justificative vizate pentru controlul financiar preventiv şi aprobate de preşedintele Consiliului Superior sau de preşedinţii consiliilor filialelor.

146. Preşedinţii consiliilor filialelor au obligaţia ca, după aprobarea de către adunarea generală ordinară a filialei, să transmită preşedintelui Consiliului Superior o copie de pe contul de execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli.

147. Preşedintele Consiliului Superior asigură centralizarea conturilor de execuţie ale filialelor, împreună cu aceleaşi documente de sinteză ale Consiliului Superior.

148. Veniturile Corpului se formează din:

a) taxe de înscriere la examenul de expert contabil şi, respectiv, de contabil autorizat;

b) taxa de înscriere în Tabloul Corpului;

c) cotizaţii anuale asupra veniturilor realizate de către membrii Corpului care îşi exercită profesia individual sau de către societăţi comerciale recunoscute de Corp;

d) donaţii, încasări din vânzarea publicaţiilor proprii şi alte venituri.

149. Taxa de înscriere în Tabloul Corpului:

Taxa de înscriere în evidenţa Corpului este datorată şi se achită o dată cu admiterea cererii de înscriere. Sunt exoneraţi de la plata taxei de înscriere membrii onorifici ai Corpului.

Expertul contabil sau contabilul autorizat care a fost radiat din Tabloul Corpului şi solicită reînscrierea este obligat să plătească taxa de înscriere cuvenită.

Taxa de înscriere în Tabloul Corpului se stabileşte în valori absolute, anual, de către Conferinţa Naţională ordinară.

150.Cotizaţiile profesionale anuale, datorate de membrii Corpului, persoane fizice şi juridice, sunt variabile, pe tranşe de venit, fiind stabilite anual de Conferinţa Naţională, pe baza metodologiei aprobate de Consiliul Superior.

Condiţiile şi termenele de achitare a cotizaţiilor se stabilesc prin normele de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei, aprobate de Consiliul Superior.

151. Cheltuielile Consiliului Superior sau ale consiliilor filialelor se pot efectua numai pe bază de documente justificative, legal întocmite, în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli, cu respectarea dispoziţiilor legale.

 

 
Capitolul X Dispozitii finale si tranzitorii PDF Imprimare E-mail

Capitolul X

 Dispozitii finale si tranzitorii

 

152. În exercitarea atribuţiilor prevăzute în prezentul regulament, Conferinţa Naţională, adunarea generală a filialei, Consiliul Superior şi consiliul filialei emit hotărâri, Biroul permanent al Consiliului Superior sau al consiliului filialei, secţiunile Corpului, precum şi preşedinţii de filiale emit decizii, iar preşedintele Consiliului Superior emite ordine.

153. Prevederile prezentului regulament de organizare şi funcţionare se aplică tuturor membrilor Corpului, care îşi exercită profesia individual sau sunt constituiţi în societăţi comerciale, potrivit legii.

154. Prevederile prezentului regulament de organizare şi funcţionare se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice străine care nu au domiciliul sau, după caz, sediul în România, care au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat în ţările lor şi care au îndeplinit condiţiile de înscriere în Tabloul Corpului şi îşi exercită activitatea în România, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994, aprobată şi modificată prin Legea nr.42/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

155. Prezentul regulament de organizare şi funcţionare intră în vigoare după aprobarea lui de către Conferinţa Naţională a Corpului.

156. Anexele nr.1-3 fac parte integrantă din prezentul regulament.

 

 
<< Start < Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 Inainte > Sfarsit >>